Ni se întâmplă tuturor să fim prinși de anumite obiceiuri. Cu ecranele, e și mai ușor. Pentru copiii mici, adolescenți și tineri adulți, telefonul a devenit un însoțitor permanent. Între scroll-ul infinit, like-uri și notificări, ajungi rapid dependent fără să-ți dai seama.
E normal să se întâmple asta: platformele digitale sunt concepute să ne capteze atenția și să ne stimuleze creierul prin mici „recompense” (like-uri, notificări). Acest lucru activează circuitul dopaminei, care ne împinge să revenim iar și iar. Treptat, ceea ce era un simplu moment de relaxare poate deveni un obicei greu de controlat.
Un studiu amplu realizat de Universitatea Oxford (BrainWaves Study) a arătat că, la adolescenți, cu cât timpul petrecut pe rețelele sociale este mai mare, cu atât cresc riscurile de anxietate și depresie (Gallacher et al., 2023).
Astăzi petrecem în medie peste 6 ore pe zi în fața ecranelor. Acest lucru este confirmat de un amplu studiu european privind obiceiurile noastre digitale (Eurostat, 2023).
La tinerii cu vârste între 16 și 24 de ani, cifra urcă la peste 7 ore pe zi.
Rețele sociale, jocuri, notificări, videoclipuri… digitalul este peste tot.
Și totuși, cu cât suntem mai conectați, cu atât putem să ne simțim mai deconectați de noi înșine și de ceilalți. Acest paradox se află în centrul a ceea ce numim dependența digitală.
„Credem că suntem conectați la lume, dar adesea ajungem deconectați de noi înșine.”
În Belgia, mai mult de 1 din 3 tineri prezintă deja semne de dependență digitală (Statbel, sondaj 2023, publicat în 2024).
În România, conform datelor OMS-HBSC 2022 (publicate în 2024), aproape 28% dintre adolescenți declară că au dificultăți în a-și controla timpul petrecut online.
Recunoscut de Organizația Mondială a Sănătății (2024), utilizarea excesivă a ecranelor dăunează bunăstării tinerilor.
Ecranele, în sine, nu „creează” tulburări psihice.
Dar utilizarea excesivă și necontrolată, mai ales la cei mai tineri, poate fragiliza echilibrul mental (WHO, 2024; Madigan et al., 2019; AAP, 2019).
Iată câteva riscuri bine cunoscute astăzi:
Dismorfofobia digitală înseamnă că o persoană devine obsedată de înfățișarea sa, comparându-se constant cu imaginile „perfecte” văzute online (adesea retușate sau filtrate).
La copiii între 2 și 5 ani, timpul crescut petrecut în fața ecranelor este asociat cu întârzieri de limbaj și dificultăți în reglarea emoțională (Madigan et al., 2019; AAP, 2019).
Așadar, problema nu este „ecranul” în sine, ci modul în care îl folosim.
Învățarea autoreglării acestor utilizări este esențială.
Știm astăzi că dependența de rețele sociale este într-adevăr o dependență comportamentală, marcată de pierderea controlului și efecte negative asupra bunăstării.
Față de aceste dificultăți, cea mai recunoscută abordare în prezent pentru a sprijini dependențele digitale este terapia cognitiv-comportamentală (TCC).
Voi adăuga linkul către articolul Camille.
TCC ajută la înțelegerea motivului pentru care uneori este greu să te desprinzi de ecrane, a ceea ce simți, a ceea ce gândești și a ceea ce încerci să eviți. Ea oferă instrumente concrete pentru a recăpăta controlul într-un cadru binevoitor.
Individual, în grup sau în sprijin — există mai multe formate posibile:
Un studiu experimental controlat, realizat în Iran de cercetători de la Iran University of Medical Sciences (Alavi et al., 2021), a arătat că terapia cognitiv-comportamentală de grup (CBGT) reduce simptomele de dependență de internet și îmbunătățește calitatea vieții și sănătatea mentală.
În plus, o revizuire a literaturii realizată de King et al. (2017) despre tulburarea de jocuri video arată că munca în grup ajută la înțelegerea mecanismelor de dependență, întărește motivația pentru schimbare și favorizează reglarea emoțiilor și a timpului de ecran.
Pe scurt: împreună mergem mai departe.
La cei mai mici, este vorba mai degrabă de ateliere de grup adaptate: jocuri, activități creative, povești, momente de împărtășire.
Aceste spații permit copilului să exprime ce trăiește în legătură cu ecranele, să-și înțeleagă emoțiile și să-și întărească încrederea în sine.
Această muncă se face întotdeauna în legătură cu părinții, pentru că știm că, pentru a ajuta un copil să-și recapete echilibrul, este nevoie să se acționeze asupra întregului său mediu: acasă, la școală, în familie.
Cercetările arată că atunci când părinții sunt implicați în lucrul cu copilul, acest lucru ajută mult mai mult la reducerea utilizării problematice a ecranelor și la favorizarea unei dezvoltări mai echilibrate și mai liniștite (Domoff et al., 2019; Radesky et al., 2020).
În Belgia există încă foarte puține grupuri terapeutice specializate pentru a sprijini concret persoanele aflate în dificultate cu utilizarea digitalului.
„Pentru că în spatele fiecărui ecran se află o nevoie de legătură.”
În Belgia, Centrul de Referință în Sănătate Mintală (CRéSaM) lucrează asupra efectelor pe care le pot avea ecranele asupra sănătății noastre mintale și împărtășește informații pentru a le înțelege mai bine.
La rândul său, Faresa este un site care oferă sfaturi și instrumente online pentru a sprijini persoanele care trec prin dificultăți, inclusiv legate de utilizarea ecranelor.
